Întrebări deștepte și analiză de sine...

O fac pe vitejii, de cele mai multe ori...Intrigă, privind printre gene cu un subînţeles rafinat. Ademenesc, pentru ca mai apoi să aibă motiv să părăsească. Zâmbesc, pentru a-şi ascunde sufletul împietrit.

Ei sunt bărbaţii... De ieri, de azi...Din fericire, am trecut peste stadiul în care mă îndrăgosteam... sufeream...şi apoi o luam de la capăt...pentru că îmi plăcea, probabil, senzaţia de durere.

Tot din fericire, există şi altfel de bărbaţi... De când mă ştiu, am avut un soi de relaţie aparte cu ei. Asta când n-am avut neşansa de a combina "vai, cât de buni prieteni suntem noi" cu "mmm...ştii, ai început să îmi placi....".

Am, în categoria "de suflet", melodii, filme, locuri...Dar, mai presus de toate, există oamenii mei dragi...

Îl cunosc de... hăăăt...mult timp. Era prima sesiune din viaţa de student şi l-am bătut măr la badmington. A rămas cu remiză, apoi am făcut echipă, la alergat...Au trecut doi ani de-atunci... Încă mai povestim. Virtual. Nu ne-am văzut de mai mult de 10 ori în tot răstimpul ăsta. Dar mi-e drag...E genul de om inteligent, care preschimbă cuvintele în stări sufleteşti. Ştie ce vreau să spun chiar şi când vorbesc codificat. Şi asta e ceva... Chiar dacă încă mai susţine că nu înţelege defel creaturile astea numite femei.

E un tip tare serios. Rareori râde la glumele mele internautice. Are cele mai bune gusturi în materie muzicală (melodii de care n-a auzit nimeni și de care mă îndrăgostesc instantaneu), știe ca nimeni altul să pună întrebări deștepte, cu răspunsuri care necesită analiză de sine...

E printre puţinii care sesizeză când ceva se schimbă în interiorul meu. Se află printre şi mai puţinii care îmi spun ce cred... La un moment dat, mi-a scris
câteva cuvinte care mi s-au pitit în suflet. E un om fain, dacă-l întâlniţi, nu-l mai lăsaţi să plece! Și da, știe să scrie corect, cu cratimă și alte invenții de care lumea contemporană pare că n-a auzit...

Şi aşa...

"Sunt sigur că destinul ei nu este dintre cele obișnuite. Chipul îi e vesel, dar a suferit îngrozitor, nu-i așa? Suferința i-o trădează ochii, aceste două oscioare, aceste două puncte de sub ochi, de unde încep obrajii. E o faţă mîndră, teribil de mîndră și nu știu: o fi bună la suflet sau nu? Ah, de-ar fi bună! Totul ar fi salvat!"

2 ani...2 luni...Oameni dragi...Alegeri care dor...

Astăzi mi-am rederulat în minte ultimii doi ani...Bucurie, prieteni, lacrimi, oboseală, echipă, râsete, glume, stres, viaţă trăită cu intensitate maximă...

E-aşa un zbucium la mine în suflet, de parcă toată toamna urâtă de afară mi s-ar fi cuibărit în piept...M-am desprins şi, în loc, parcă a rămas carne vie. Nu cred să fi luat până acum o decizie care să mă doară mai tare, dar care, în acelaşi timp, să îmi fie atât de necesară.

Îmi doresc să mai pot privi lucrurile cu naivitatea cu care le priveam acum doi ani...Mi-aş dori să existe doar oameni faini, la fel ca şi cei care mi-au amprentat viaţa cu căldura lor...De-aş putea să opresc măcar o săptămână timpul în loc, acele şapte zile le-aş trăi cu ei!

Simt că s-a rupt ceva în mine, de parcă o coardă a sufletului nu mai vibrează la fel...

E timpul să o iau de la capăt, pe alt drum, însă rămân cu voi! O parte din mine va fi mereu acolo...

Acum, datorită unui zâmbet drag, nu mai cred în numere prime...

E vorba de echipă!

Scriu rar şi doar atunci când există ceva care să îmi facă sufletul să zvâcnească...

E noapte, e sesiune, e Alba Iulia, marea mea dragoste...E-atât de linişte şi de frumos şi parc-aşa m-am obişnuit cu colţişorul ăsta de lume, că tare mi-e că n-o să-l mai pot înlocui vreodată...Cred în destin şi în faptul că nu există întâmplare...E miraculos cum un zâmbet, o vorbă bună, o mână întinsă într-o secundă de nelinişte pot schimba un întreg Univers.
Există oameni care dau strălucire timpului fără să le pese că e criză financiară, că au muncit prea mult zile la rând sau că, pur şi simplu, nu au chef...

Mai există oameni pe care e de-a dreptul fascinant să îi descoperi...Să vezi omul din spatele şefului, al profului preferat, al tatălui...Să desluşeşti misterul care îi face să gândească într-un anumit fel, acelaşi, poate, care o face pe tânăra domnişoară să-şi piardă minţile la vederea cavalerului venit făr'de calul alb îndelung visat...

Există, de asemenea, momente care fac timpul să se oprească şi să stea şi el, bătrânul, să asculte murmurul secundelor...Nu am experimentat până acum o bucurie mai mare decât cea de a lega prietenii. Prietenii sudate lângă obiective, mediu asociativ studenţesc, voluntariat, ciocolată, cofeină, oboseală şi...multe vise...


Articolul ăsta e pentru Ana şi Nicu, doi oameni frumoşi din viaţa mea...Prietenii ştiu de ce...E vorba de echipă, nu?