joi, 19 martie 2009

20...


20 de ani...O singură zi, frumoase clipe...

La miezul nopţii, mi-au cântat „La mulţi ani!” unii dintre cei mai dragi oameni din viaţa mea...Şi nu oricum, ci în frunte cu Mascota Universităţii, încredinţată lui Ionuţ cu proces verbal, după îndelungi rugăminţi...
Dar hai să o iau de la început...Ce-i drept, aveam eu unele bănuieli cum că mi se pregăteşte ceva, dar habar nu aveam ce...Asta până când am fost trezită din somn de nişte bubuituri în uşă: „Deschideţi, poliţia!”. Am deschis, cu ochii încă lipiţi de somn şi surprizăăă...Erau toţi ai mei acolo, cântându-mi „La mulţi ani!” pe holul căminului. Cred că am devenit cu adevărat şocată în momentul în care am ieşit în prag şi am văzut cât de mulţi sunt : 19 şi cu mine, 20 (hehe, câte unul pentru fiecare an din viaţa mea). Atâţia oameni strânşi din n locaţii, în miez de noapte, pentru mine...

Dincolo de toate, uitându-mă la ei, îmi doream să pot închide în suflet secunda şi să n-o mai las să moară vreodată...Le vedeam feţele parţial adormite, încă mai îmi simţeam inima vrând parcă s-o zbugnească din piept şi aveam sentimentul acela de „omul potrivit, la locul şi în momentul ideal”. În momentul respectiv, am simţit că, dintr-o mie de locuri între care să aleg, tot aici, în camera 48, alături de ei, aş fi vrut să fiu.

Îmi simt sufletul prea copleşit de fericire ca să pot exprima tot ce am simţit în ultimele ore...A fost, poate, o confirmare a faptului că, în sfârşit, am locul meu şi pare că am găsit singurul motiv pentru a mă întoarce, în loc de miile care nu mai contează...

Şi dacă tot e ziua mea, am profitat la maxim...Bine, să zicem că nu visam eu să mi-o petrec într-un amfiteatru plin cu studenţi, discutând cu ei dacă mărim sau nu bursele ( :D ), dar mi-am luat inima-n dinţi şi, într-un final, am câştigat un pariu cu mine...Recunosc, nici eu nu mă aşteptam să fiu „aşa de daring”...




P.S. : Mulţumesc Adela, Mirela, Nicu, Iulia, Ana, Alex, Ada, Florin, Olivia, Mirela, Cătă, Moni, Marius, Rareş, Aurelian, Ionuţ, Ana, Rudy, Maru, Mălina, Ioana (am respectat întocmai ordinea de pe carte :) Aaa, mii de mulţumiri Ancăi! Ştie ea de ce...

miercuri, 18 martie 2009

Un an cât o viaţă...

În mai puţin de două ore împlinesc 20 de ani...Început de viaţă pentru unii, la mine, punct culminant. Am atâtea clipe şi oameni dragi în suflet, că mi-ar fi greu să îmi dau seama care e secunda de care m-am îndrăgostit la 19 ani. Simt că am, în sfârşit, gaşca de prieteni la care am visat dintotdeauna. Mi-am găsit locul, am plâns, am râs cu poftă, m-am revoltat...Am trăit fiecare bătaie a inimii cu intensitatea unei ultime clipe. Am ajuns unde nu speram vreodată să fiu, am avut parte de căzături mai dureroase decât credeam că pot suporta. Mi-am descoperit primele fire de păr alb cu naivitatea unui copil care vede pentru prima dată zăpada...Nu ştiam câte-or să mai urmeze la rând.

Am găsit chipuri cunoscute, cu priviri care mă susţineau, atunci când nu mai credeam nici măcar eu în mine. M-am simţit omul cel mai fericit din Univers, dar şi cea mai netrebnică vietate de pe Pământ...Dincolo de toate, simt că nu am trăit degeaba tot timpul ăsta...

Doamne, câte-or mai fi de trăit de-acum încolo! Fac un pas în faţă, apoi încă unul...Nu e chiar atât de greu pe cât părea...E-nceput de speranţă, cu licăr de primăvară...