Viata fara numere prime...

Se lasa noaptea…In goana trenului, mi se face dor de munte, de salbaticie, cu rasarit de boabe de roua si fosnet de amintiri...Mi-e de ajuns sa ascult o melodie si sa vad un petic de lumina, pentru ca in mine sa se nasca intelesuri noi gravate cu lucruri vechi...Imi doresc cu ardoare sa-mi gasesc cealalta jumatate de zambet, pierduta undeva, intr-un timp nedefinit...
Desi am gasit deja locul unde simt ca pot prinde radacini, ceva lipseste...Am nevoie de un zambet drag cand cobor franta, din tren, si de-un sarut pe frunte, care sa stearga ghearele ascutite ale noptii...Am nevoie de mana calda care sa ma bata prieteneste pe umar in semn ca totul e la locul lui si de privirea care sa imi sopteasca « Sunt aici, te astept... »
Imi doresc sa am doar un singur motiv sa ma intorc, in loc de multele care nu mai conteaza...Am nevoie de un «Ma gandesc la tine... » cand ma astept cel mai putin, de o incurajare cand ma simt ingenuncheata, de o mustrare cand uit sa mai fiu eu...Imi doresc o lume noua, impartita la mult mai putini decat pana acum, o lume tesuta cu fir de vis si scanteieri de stele...

Visez la momentul in care viata imi va surade cu o explozie de caldura sufleteasca si imbratisari care sa nu mai plece...Visez clipa in care mancarea va avea gust de dragoste si
povestea nu va mai contine numere prime...

Astept momentul in care voi auzi spunandu-mi-se « Pe unde-ai ratacit atata timp ?Daca-ai stii de cand te-astept... »

Suflet plin...

Suflet plin…Drum lung…Soare care mangaie pielea amortita de vacanta…In urechi inca mai aud, din ce in ce mai slab, cantecul marii …Trenul isi duce viata mai departe, incarcat de povesti si promisiuni...
E vara desprinsa din basme pe care o visam de ceva timp…E vara care inca mai ascunde multe ganduri nerostite, sentimente nenascute si zambete fugare...

Ma simt la inceput de viata...Cu soare in priviri si roua pe talpi... Mai am atatea de trait, atatea de spus si mult de daruit...Pe zi ce trece, descopar tot mai mult minunea vietii si frumusetea clipei...Sunt atatea lucruri care se impletesc intr-un mod atat de armonios, incat nu pot sa ma indoiesc ca nu exista Cineva care sa le oranduiasca in Marea Carte a Vietii...

Sunt un om mic intr-o lume mare, cu dimensiuni ajustabile...Nu mai cred in distante care ucid, si nici in sentimente care mor...Tot ce piere, lasa loc pentru noi orizonturi...Exista in viata mea oameni cu suras de speranta in privire, cu credinta in schimbarea care zace in ei...Oameni care...Reprezinta Viitorul...

Prima bere, prima atingere a marii pe picioarele nepangarite inca de apa sarata, intaia data cand am fost eu, fara sa-mi pese, primul feedback, primele lacrimi de bucurie, menite sa-mi confirme faptul ca am locul meu...

Clipe fara moarte traite impreuna, nopti pierdute pe portativul tineretii, raze de lumina imprastiate pe chipurile obosite...Exista visuri fara nume care iau viata fara sa-ntrebe si traiesc fara sa doara...Sunt vieti intregi cu care incepe viitorul si voci care schimba mii de lumi...

Apartin unei lumi guvernate de scantei de tinerete si cred ca schimbarea se ascunde in mine…in tine…in noi…

Pulbere de stele...

E vara...E mare...E scanteiere de soare pe pielea amortita de briza marii...Mi-e, pentru a mia oara, dor...
Steaua de aseara e tot la locul ei...Si pare ca-i e bine acolo, straina si rece...Se impletesc lucruri trecute cu lucruri care vin, ea ramane nemuritoare...Poate ca, in esenta, suntem la fel...Imi place sa cred ca si visurile mele sunt tot ca ea...
Azi, mai mult ca oricand, simt ca imi apasa ceva sufletul...Poate ca e de vina si faptul ca e atata lume in jur, atat de putini oameni...Noroc ca, dincolo de zgomot si agitatie, exista balsamul pentru suflet...Desi gratis, e nepretuit...
E ceva ciudat cu marea asta...Imi deschide rani vechi si mi le trateaza cu sare...Desi nu imi place sa recunosc, in interior sunt vulnerabila...Raceala sufleteasca ma spulbera mai ceva ca gerul iernii...
Pana acum, imi placea sa cred ca pot lasa cate o particica din mine pe oriunde imi poposeau pasii...De data asta, e...altfel...Ma simt incarcata intr-un mod straniu...Nu vreau sa las urme...Ar fi in zadar...Apa si vantul le-ar sterge intr-o clipa...

Am atat de multe lucruri de facut...Astept doar un semn...