Univers ravasit...

Dupa atata amar de timp, inca mai poate face sa imi vibreze sufletul...Cum se poate ca timpul, crud si rece ori de cate ori i-am cerut sa se opreasca, sau macar sa-si incetineasca goana-i salbatica, a trecut mai departe, urmandu-si propria poveste in care ma vrea personaj, si acum, cand nu dadeam nicio sansa unor sentimente nascute undeva, demult, prea devreme si prea adanc, sa-mi rada in fata aratandu-mi ca nimic nu s-a schimbat, ca am ramas acelasi copil prostut, aflat in cautarea Drumului...?
Au trecut ani...Ma credeam schimbata, nutrind alte sentimente...Credeam ca mai e doar scrum...Cat m-am inselat!
Desi obisnuita sa nu cred in promisiuni, de data asta a trebuit sa accept ca am si eu momentele mele de glorie...in care promisiunile, fie ele rostite sau nu, devin palpabile...si mult mai frumoase decat imi aminteam eu...
Un Univers ravasit in cateva secunde...Zambete fugare...Priviri curioase...Sentimente impletite...Mii de lucruri care vor sa fie spuse, ramase in final nerostite...
A fost lung drumul...A fost nevoie de ani...Si de multe sperante...

Si cat de lung o mai fi de-acum incolo...

"Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an..."

(Ion Minulescu, "Romanta fara ecou")

Astazi n-am trait degeaba...

Alta noapte, alta ora nebuna, inca o zi care devine, clipa peste clipa, un ieri indepartat...E una din zilele la finalul careia pot sa spun "Astazi n-am trait degeaba"...Si pot sa pun linistita capul pe perna fara mustrari de constiinta...Insa in noaptea asta nu se va intampla asa...Nu voi mai dormi...In doua ore si jumatate, am un tren de prins...E trenul care ma duce Acasa...E nevoie de o schimbare...De fapt, de mai multe...Prima consta in diferentierea Acasa/Alba si Acasa/Acasa...Dar, in fond, cred ca doar esenta conteaza...conteaza ca e...locul inspre care ma poarta sufletul,,,In al doilea rand, am nevoie de o gura de aer...Aer purificat de tot ce inseamna proiecte, sedinte, sediu...Dar nu ma pot tine deoparte mai mult de o zi...Maine dimineata ma intorc...
Sunt atat de rupta de oboseala, incat nici nu constientizez daca sunt treaza 100%...Faptul ca inca mai scriu corect imi confirma ca sunt...Am multumirea omului care si-a muncit ogorul de dimineata pana-n seara si vede, zi cu zi, cum sudoarea si bataturile din palme se transforma in viata...
Nu e palpabil ce am facut eu astazi, dar cred ca momentele imi vor ramane gravate pe coarda cea mai sensibila a sufletului...
Imi dau seama, a mia oara, ca sunt un om extem de norocos...si fericit...Ce mi-as mai putea dori...?