vineri, 16 aprilie 2010

Experienţe marcante...

Astăzi se-mplineşte-o perioadă anume de când cineva cu soare-n priviri mi-a transformat viaţa în zâmbete...

În timpul scurs de la ultimul potop de gânduri, am mai pus un an în raniţă, am mai învăţat câte ceva, am mai visat oţâră...

Ultimele zile au fost o revelaţie pentru zăpăcita-mi existenţă si un posibil punct de plecare pentru ce aş putea deveni...

Una dintre cele mai marcante experienţe pe care am trăit-o vreodată a fost aceea de a preda :) Dincolo de emoţii şi de soarta potrivnică, am reuşit să nu-i traumatizez prea tare pe copiluţi. Unii mi-au spus că sunt chiar o profă super!

Ce am învăţat? Faptul că privirea plictisită a unui copil mă poate dărâma chiar mai tare decât oboseala şi că, totuşi, nu e chiar atât de greu să ceri mai mult...În primul rând, de la propria persoană!