luni, 6 august 2012

Nimeni, fără nume.


Dacă alegerea făcută acum nu e alegerea corectă?
Dacă nu mă pot întoarce, ca să schimb calea?
Dacă mor puţin câte puţin în fiecare zi?
Dacă aş putea vedea toate feţele cubului?
Dacă ceea ce trăiesc acum nu ar fi trebuit să fie nicicând?
Dacă răspunsul e “nu”, însă decizia e deja luată?
Dacă “mâine” nu există, ci e doar un “ieri” trăit altfel?
Dacă viata mea depinde de o fracţiune de secundă, de mii de ori într-o viaţă?
Dacă înainte de “da” e cotitura la stânga?
Dacă dreapta e doar un azi întârziat?
Dacă nu e viaţa mea şi o trăiesc, visând, pe-a altcuiva?
Dacă e un străin în oglindă?
Dacă m-aş putea întoarce pe mii de căi, ar fi ceva schimbat? E, oare, finalitatea aceeaşi?
Dacă m-am obişnuit atât de mult cu visul, încât nu pot trăi realitatea?
Dacă zâmbetul meu de-acum a produs un cutremur într-un colţ de altă lume?
Dacă sunt aceeaşi de-acum multe vieţi, însă doar am uitat cine sunt?
Dacă te-am întâlnit şi ieri, şi azi şi nu mai stiu cine eşti?

Dacă prezentul de-acum e trecut… trecutul altcuiva, care obişnuia să fie eu? Dacă în toată lumea asta totul a fost pus bucată cu bucată, pentru ca eu să fiu?
Dacă nimicul nu e o întâmplare, dacă totul e un plan?
Dacă nu există decizii?
Dacă aş putea trăi fiecare versiune a scenariului, transpusă în realitate?
Dacă fiecare lucru ar avea o semnificaţie diferită şi, în final, totul să fie acelaşi?
Dacă aş şti dinainte cum se va sfârşi, aş mai alege la fel?
Dacă trăiesc la infinit Decizia, înainte ca aceasta să fie luată?

Şi dacă atunci când trebuie să se sfârşească e, de fapt, doar începutul a ceea ce ar fi trebuit să fie cu-adevărat?

“...when the only valuable move, it’s not to move.” (Mr. Nobody – the movie)

sâmbătă, 4 august 2012

A fost.

A trecut un an de când mi-am trăit visul frumos. Chiar şi-aşa, oamenii şi locurile îmi sunt vii în suflet şi-n gând. Vara mă cheamă încă să retrăiesc la infinit povestea ei, cu adieri gingaşe, murmur de valuri şi râsete de copii. Îmi pierd logica şi îmi pictez în minte fiecare cuvânt spus sau surâs primit, tânjind după ce a fost, întâia şi ultima dată. Acolo am fost eu cu adevărat, cu bucurie şi încredere. Mi-e atât de dor, că parcă începe să doară dulce-amar. Sunt însetată de rafalele de ploaie care vin şi răcoresc arsura. Sunt atât de multe lucruri de făcut şi parcă atât de puţin timp rămas. Vreau să închid ochii, să prind în suflet clipa şi s-o îmbrăţişez sufocant. Am atâtea întrebări cărora trebuie să le găsesc răspuns şi tot atâtea răspunsuri născute fără întrebări. O voce şi mii de fiori. Un zâmbet şi o lume întreagă de bucurie. O singură imagine şi un scenariu, cu trecători şi o poveste. A fost o vară ca oricare alta : cu scânteieri de stele şi viaţă curgând prin vine. A fost. Şi nu se mai întoarce.

duminică, 22 iulie 2012

Întâmplarea timpului sau timpul întâmplării

Mă-ntreb dacă există înlăuntrul meu ceva unic şi straniu şi încă nedescoperit, ce îşi aşteaptă docil clipa de erupere. Mă-ntreb dacă există undeva-n lume oaza mea de linişte, cu flori de câmp şi picături de rouă. Mă-ntreb, de-asemeni, dacă va veni şi clipa sortită a fi regina a tot ce a fost şi a tot ce va urma… Visez o dragoste nebună, deplină şi făr’de ascunzişuri. Îmi simt tremurul din suflet şi mă-ntreb de nu cumva m-am născut prea târziu ori prea devreme pentru vremea mea. Văd oamenii trecând prin viaţa mea şi caut fărâma lăsată de ei. Ştim noi vreodată ce lăsăm în urmă: pârjol ori adiere? Când învăţăm, oare, să lăsăm ce a trecut să plece şi ce este, să trăim? Bâjbâind după locul meu, nu cumva pierd exact ce trebuia păstrat? Nu cumva mă irosesc căutând, în loc să fiu, aici şi acum? Când e prea devreme înainte de a fi prea târziu? Cum îşi găsesc secundele sortite mie drumul înspre mine? Cum se-ncolăcesc gândurile în jurul sufletului, fără să-l sufoce? Unde pleacă oamenii din viaţa mea atunci trebuie să plece? Cine construieşte podurile dintre suflete şi cine le dărâmă? Cine câştigă dacă eu pierd? În tumultul de întrebări, de răspunsuri bănuite şi mişcări febrile, rămân eu… aşteptând ca timpul să se întâmple…

miercuri, 23 mai 2012

Clipe…

* clipa în care te simți neputincios și plin de furie pentru că nimic nu e așa cum ar trebui să fie în viața ta; * clipa în care realizezi că furia îți înlesnește drumul spre viața la care ai îndrăznit doar să visezi; * clipa în care te simți demotivat, plafonat și dezamăgit; * clipa în care realizezi că toate acestea sunt himere și tu îți cunoști deja rostul în lume și în propria-ți viață; * clipa în care viața te ia la trântă și simți că universul ți se destramă; * clipa în care lucrurile se așează și știi că durerea a fost doar o cură purificatoare înainte de zorii bucuriei; * clipa în care te simți singur, istovit și cu sufletul împovărat de neliniști; * clipa în care cerul se înseninează, apele se limpezesc și redevii tu...

joi, 26 aprilie 2012

Despre dor

Dorul n-are program de lucru. Nu ştie ce-nseamnă weekend. Sau zi. Sau noapte. Ştii că stă s-apară atunci când sufletul pare că vrea să ţi-o ia la galop, dar trupu-ţi stă nemişcat. Şi când apucă să ţi se cuibărească-n piept, nu îţi mai dă drumul. Aproape că te face să te zvârcoleşti, dar parcă doar durerea ascuţită îţi mai alină din neputinţă. Neputinţa de a fi într-un Acolo îndepărtat sau în braţele străinului ce-ţi stă pitit într-o urmă de amintire face dorul cu atât mai crunt. De-acum, oriunde-ai fi, orice-ai face, dorul te-nsoţeşte. Te face să tânjeşti, să vrei să îngropi visul şi să îţi vezi de soartă. Dar e acolo, ţi-a pătruns în vine şi urcă spre suflet. Eşti pierdut. Dorul te mistuie şi nu te poţi opune. E în firea lucrurilor să-l porţi cu tine. Lasă-l să te inunde cu amintirea crudă a zilelor calde, zâmbeşte şi continuă-ţi drumul. Nu e om care să n-aibă un gând ascuns, un dor împachetat în miresme de apus. De ce să nu-i faci loc în viaţa ta, când oricum tot ce-ar mai rămâne ar fi cenuşă şi viscol?