E vara...E mare...E scanteiere de soare pe pielea amortita de briza marii...Mi-e, pentru a mia oara, dor...
Steaua de aseara e tot la locul ei...Si pare ca-i e bine acolo, straina si rece...Se impletesc lucruri trecute cu lucruri care vin, ea ramane nemuritoare...Poate ca, in esenta, suntem la fel...Imi place sa cred ca si visurile mele sunt tot ca ea...
Azi, mai mult ca oricand, simt ca imi apasa ceva sufletul...Poate ca e de vina si faptul ca e atata lume in jur, atat de putini oameni...Noroc ca, dincolo de zgomot si agitatie, exista balsamul pentru suflet...Desi gratis, e nepretuit...
E ceva ciudat cu marea asta...Imi deschide rani vechi si mi le trateaza cu sare...Desi nu imi place sa recunosc, in interior sunt vulnerabila...Raceala sufleteasca ma spulbera mai ceva ca gerul iernii...
Pana acum, imi placea sa cred ca pot lasa cate o particica din mine pe oriunde imi poposeau pasii...De data asta, e...altfel...Ma simt incarcata intr-un mod straniu...Nu vreau sa las urme...Ar fi in zadar...Apa si vantul le-ar sterge intr-o clipa...
Am atat de multe lucruri de facut...Astept doar un semn...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu