duminică, 22 iunie 2008

Univers ravasit...

Dupa atata amar de timp, inca mai poate face sa imi vibreze sufletul...Cum se poate ca timpul, crud si rece ori de cate ori i-am cerut sa se opreasca, sau macar sa-si incetineasca goana-i salbatica, a trecut mai departe, urmandu-si propria poveste in care ma vrea personaj, si acum, cand nu dadeam nicio sansa unor sentimente nascute undeva, demult, prea devreme si prea adanc, sa-mi rada in fata aratandu-mi ca nimic nu s-a schimbat, ca am ramas acelasi copil prostut, aflat in cautarea Drumului...?
Au trecut ani...Ma credeam schimbata, nutrind alte sentimente...Credeam ca mai e doar scrum...Cat m-am inselat!
Desi obisnuita sa nu cred in promisiuni, de data asta a trebuit sa accept ca am si eu momentele mele de glorie...in care promisiunile, fie ele rostite sau nu, devin palpabile...si mult mai frumoase decat imi aminteam eu...
Un Univers ravasit in cateva secunde...Zambete fugare...Priviri curioase...Sentimente impletite...Mii de lucruri care vor sa fie spuse, ramase in final nerostite...
A fost lung drumul...A fost nevoie de ani...Si de multe sperante...

Si cat de lung o mai fi de-acum incolo...

"Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an..."

(Ion Minulescu, "Romanta fara ecou")

Niciun comentariu: