duminică, 22 iulie 2012

Întâmplarea timpului sau timpul întâmplării

Mă-ntreb dacă există înlăuntrul meu ceva unic şi straniu şi încă nedescoperit, ce îşi aşteaptă docil clipa de erupere. Mă-ntreb dacă există undeva-n lume oaza mea de linişte, cu flori de câmp şi picături de rouă. Mă-ntreb, de-asemeni, dacă va veni şi clipa sortită a fi regina a tot ce a fost şi a tot ce va urma… Visez o dragoste nebună, deplină şi făr’de ascunzişuri. Îmi simt tremurul din suflet şi mă-ntreb de nu cumva m-am născut prea târziu ori prea devreme pentru vremea mea. Văd oamenii trecând prin viaţa mea şi caut fărâma lăsată de ei. Ştim noi vreodată ce lăsăm în urmă: pârjol ori adiere? Când învăţăm, oare, să lăsăm ce a trecut să plece şi ce este, să trăim? Bâjbâind după locul meu, nu cumva pierd exact ce trebuia păstrat? Nu cumva mă irosesc căutând, în loc să fiu, aici şi acum? Când e prea devreme înainte de a fi prea târziu? Cum îşi găsesc secundele sortite mie drumul înspre mine? Cum se-ncolăcesc gândurile în jurul sufletului, fără să-l sufoce? Unde pleacă oamenii din viaţa mea atunci trebuie să plece? Cine construieşte podurile dintre suflete şi cine le dărâmă? Cine câştigă dacă eu pierd? În tumultul de întrebări, de răspunsuri bănuite şi mişcări febrile, rămân eu… aşteptând ca timpul să se întâmple…

Niciun comentariu: