joi, 26 aprilie 2012

Despre dor

Dorul n-are program de lucru. Nu ştie ce-nseamnă weekend. Sau zi. Sau noapte. Ştii că stă s-apară atunci când sufletul pare că vrea să ţi-o ia la galop, dar trupu-ţi stă nemişcat. Şi când apucă să ţi se cuibărească-n piept, nu îţi mai dă drumul. Aproape că te face să te zvârcoleşti, dar parcă doar durerea ascuţită îţi mai alină din neputinţă. Neputinţa de a fi într-un Acolo îndepărtat sau în braţele străinului ce-ţi stă pitit într-o urmă de amintire face dorul cu atât mai crunt. De-acum, oriunde-ai fi, orice-ai face, dorul te-nsoţeşte. Te face să tânjeşti, să vrei să îngropi visul şi să îţi vezi de soartă. Dar e acolo, ţi-a pătruns în vine şi urcă spre suflet. Eşti pierdut. Dorul te mistuie şi nu te poţi opune. E în firea lucrurilor să-l porţi cu tine. Lasă-l să te inunde cu amintirea crudă a zilelor calde, zâmbeşte şi continuă-ţi drumul. Nu e om care să n-aibă un gând ascuns, un dor împachetat în miresme de apus. De ce să nu-i faci loc în viaţa ta, când oricum tot ce-ar mai rămâne ar fi cenuşă şi viscol?

2 comentarii:

Ilea Roxana spunea...

Om frumos si drag, sa nu-mi spui si mie pana acum de aceste articole? Hmmm, oricum, sunt o incantare si ma bucur din suflet pentru cum te daruiesti.
Roxana Ilea.

Adela spunea...

Mulţumesc, Roxana. Gândurile transcrise aici sunt mărturia mea, pentru mine, că nu m-am pierdut. Şi mai este, aşa cum spui tu, bucuria de a ma dărui...