Sfarsit si inceput de viata...

Se lasa seara...Dupa cateva zile infernale, reusesc sa-mi trag sufletul chinuit de caldura, birocratie, bagaje si multe, mult prea multe ganduri si griji...
Sunt in parc si...ma simt atat de linistita, de parca nu eu sunt aia care ieri era la un pas de a claca...
E imposibil ca la ora asta sa gasesti o singura bancuta libera...Dupa cateva minute bune de inspectat zona si, de asemenea, dupa ce de vreo 5 ori mi s-a ocupat banca in momentul in care mai aveam cativa pasi de facut pana la ea, am renuntat...Acum stau turceste, pe iarba, si nici nu cred ca iti poti inchipui cat de bine imi este...Enya in casti, suvoaiele de apa saltarete in fata mea si multa verdeata...E ok...Nu mai cer decat un lucru...Sa ma tina bateria de la laptop, ca timp am, in sfarsit, berechet...

A mai trecut o zi...destul de furtunoasa, dar cu atat mai speciala...Ieri, eram pe strada si ma gandeam ca in orice moment e posibil sa cad si sa nu ma mai ridic...Si nu mai aveam mult pana la stadiul asta...Dar credinta ca Dumnezeu e aici, Acolo, pretutindeni,orice s-ar intampla, a schimbat totul...
Exact atunci cand ma simteam mai singura ca niciodata, am simtit ca nu e deloc asa...Aseara, am simtit mirosul de Acasa...Si nici macar nu era casa mea...Am simtit dragoste, bunatate si sprijin neconditionat...Sunt doi oameni care sparg parca toate granitele impuse de loc si timp...
Imi dau seama ca m-am atasat de Alba Iulia mai mult decat as fi crezut vreodata...M-am indragostit de camera mea de camin mai mult decat speram...Desi ma doare, imi mai dau seama de un lucru...Lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel...Ma simt oarecum dezradacinata...Ieri, dupa ce mi-am facut bagajele, am mai aruncat o privire in urma...Si am vazut o camera goala si rece...Si parca m-a trecut un fior...Tot ce deosebea camera 48 de altele, era particica de viata pe care i-am imprumutat-o noi, nimic altceva...
S-a mai dus un an...Anul trecut, pe vremea asta, aveam alte griji, care au murit de ceva timp...La fel ca si acea bucatica din mine franta in momentul in care am decis sa plec...
Astazi am mers la practica...Mi-am dat seama, a mia oara in plus, ca mi-am ales bine viitoarea meserie...M-am intors de pe teren cu o alta stare a sufletului...

Aveam atatea de scris...Dar sunt atat de relaxata acum, incat pana si ratiunea mi-a intrat in vacanta...Au fost multe lucruri care m-au durut, lucruri care inca mai dor...Dar sunt infinite alte lucruri care ma fac fericita...Diferenta o fac doar eu...

Univers ravasit...

Dupa atata amar de timp, inca mai poate face sa imi vibreze sufletul...Cum se poate ca timpul, crud si rece ori de cate ori i-am cerut sa se opreasca, sau macar sa-si incetineasca goana-i salbatica, a trecut mai departe, urmandu-si propria poveste in care ma vrea personaj, si acum, cand nu dadeam nicio sansa unor sentimente nascute undeva, demult, prea devreme si prea adanc, sa-mi rada in fata aratandu-mi ca nimic nu s-a schimbat, ca am ramas acelasi copil prostut, aflat in cautarea Drumului...?
Au trecut ani...Ma credeam schimbata, nutrind alte sentimente...Credeam ca mai e doar scrum...Cat m-am inselat!
Desi obisnuita sa nu cred in promisiuni, de data asta a trebuit sa accept ca am si eu momentele mele de glorie...in care promisiunile, fie ele rostite sau nu, devin palpabile...si mult mai frumoase decat imi aminteam eu...
Un Univers ravasit in cateva secunde...Zambete fugare...Priviri curioase...Sentimente impletite...Mii de lucruri care vor sa fie spuse, ramase in final nerostite...
A fost lung drumul...A fost nevoie de ani...Si de multe sperante...

Si cat de lung o mai fi de-acum incolo...

"Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an..."

(Ion Minulescu, "Romanta fara ecou")

Astazi n-am trait degeaba...

Alta noapte, alta ora nebuna, inca o zi care devine, clipa peste clipa, un ieri indepartat...E una din zilele la finalul careia pot sa spun "Astazi n-am trait degeaba"...Si pot sa pun linistita capul pe perna fara mustrari de constiinta...Insa in noaptea asta nu se va intampla asa...Nu voi mai dormi...In doua ore si jumatate, am un tren de prins...E trenul care ma duce Acasa...E nevoie de o schimbare...De fapt, de mai multe...Prima consta in diferentierea Acasa/Alba si Acasa/Acasa...Dar, in fond, cred ca doar esenta conteaza...conteaza ca e...locul inspre care ma poarta sufletul,,,In al doilea rand, am nevoie de o gura de aer...Aer purificat de tot ce inseamna proiecte, sedinte, sediu...Dar nu ma pot tine deoparte mai mult de o zi...Maine dimineata ma intorc...
Sunt atat de rupta de oboseala, incat nici nu constientizez daca sunt treaza 100%...Faptul ca inca mai scriu corect imi confirma ca sunt...Am multumirea omului care si-a muncit ogorul de dimineata pana-n seara si vede, zi cu zi, cum sudoarea si bataturile din palme se transforma in viata...
Nu e palpabil ce am facut eu astazi, dar cred ca momentele imi vor ramane gravate pe coarda cea mai sensibila a sufletului...
Imi dau seama, a mia oara, ca sunt un om extem de norocos...si fericit...Ce mi-as mai putea dori...?