vineri, 22 ianuarie 2010

Fata cu ochii gri...



Mi-e dragă...Tare dragă...E frumoasă, cu o strălucire de copilă zgâtie în priviri şi cu o minte ascuţită care mă şochează şi pe mine câteodată. Umorul ei, fără a fi tăios, poate dezarma o hoardă întreagă de adolescenţi aflaţi la vârsta acneei, care încearcă să descopere ce se ascunde dincolo de cămaşa care se mulează perfect pe talie...

O ştiu de când s-a născut, din vremea în care, copil la rându-mi, îi construiam castel din perne, cu străjeri-păpuşi şi îi ascultam gângurerile.

A crescut şi tare mi-e că ştie mult mai bine decât mine ce vrea să fie, chit că ne despart câteva mii de zile. Are un zâmbet şăgalnic şi o gropiţă care o face cu atât mai frumoasă...

Ştie, fără îndoială, mult mai multe decât cele de care avem eu habar la vârsta ei. Îmi place s-o văd cum se stresează pentru orice nimic şi cum, la un moment dat, se satură şi renunţă. Mă amuză felul în care ea şi prietenă-sa cea mai bună se alintă şi se ciondănesc, ca apoi să o ia de la capăt cu "treburile lor serioase".

O ascult cu plăcere cum îmi povesteşte despre încă vreo bătălie câştigată cu chimia, fizica ori geografia şi o dezmierd spunându-i că e singura blondă deşteaptă pe care o cunosc (din mamă şatenă, cu ochii verzi şi tată brunet, cu ochi căprui, am rezultat noi : eu, brunetă cu ochii lu' tati şi ea, blondă cu ochii...albaştri!). Îmi place s-o sâcâi, însă, strigând-o "fata cu ochii gri", dar ştiu că mă iubeşte şi nu se supără dintr-atâta...




Mi-e cu atât mai dragă, cu cât nu-mi reproşează niciodată că, în fiecare an, de ziua ei îi cumpăr câte o pereche cercei, şi se bucură sincer şi copilăresc cu câte-un "waaa, ce-mi plaaac!"

Am ajuns la concluzia că tot materialul genetic bun al lu' mami şi al lu' tati s-a păstrat pentru ea, altfel nu-mi explic cum de-i merge mintea cu aşa viteză şi de unde scoate replicile alea inteligente când mai trimite câte-un pretendent la plimbare...

Aşa cum spuneam, sister, eşti singura blondă deşteaptă pe care o ştiu (fără supărare pentru celelalte blonde - o singură soră am), să-mi trăieşti!

marți, 19 ianuarie 2010

Întrebări deștepte și analiză de sine...

O fac pe vitejii, de cele mai multe ori...Intrigă, privind printre gene cu un subînţeles rafinat. Ademenesc, pentru ca mai apoi să aibă motiv să părăsească. Zâmbesc, pentru a-şi ascunde sufletul împietrit.

Ei sunt bărbaţii... De ieri, de azi...Din fericire, am trecut peste stadiul în care mă îndrăgosteam... sufeream...şi apoi o luam de la capăt...pentru că îmi plăcea, probabil, senzaţia de durere.

Tot din fericire, există şi altfel de bărbaţi... De când mă ştiu, am avut un soi de relaţie aparte cu ei. Asta când n-am avut neşansa de a combina "vai, cât de buni prieteni suntem noi" cu "mmm...ştii, ai început să îmi placi....".

Am, în categoria "de suflet", melodii, filme, locuri...Dar, mai presus de toate, există oamenii mei dragi...

Îl cunosc de... hăăăt...mult timp. Era prima sesiune din viaţa de student şi l-am bătut măr la badmington. A rămas cu remiză, apoi am făcut echipă, la alergat...Au trecut doi ani de-atunci... Încă mai povestim. Virtual. Nu ne-am văzut de mai mult de 10 ori în tot răstimpul ăsta. Dar mi-e drag...E genul de om inteligent, care preschimbă cuvintele în stări sufleteşti. Ştie ce vreau să spun chiar şi când vorbesc codificat. Şi asta e ceva... Chiar dacă încă mai susţine că nu înţelege defel creaturile astea numite femei.

E un tip tare serios. Rareori râde la glumele mele internautice. Are cele mai bune gusturi în materie muzicală (melodii de care n-a auzit nimeni și de care mă îndrăgostesc instantaneu), știe ca nimeni altul să pună întrebări deștepte, cu răspunsuri care necesită analiză de sine...

E printre puţinii care sesizeză când ceva se schimbă în interiorul meu. Se află printre şi mai puţinii care îmi spun ce cred... La un moment dat, mi-a scris
câteva cuvinte care mi s-au pitit în suflet. E un om fain, dacă-l întâlniţi, nu-l mai lăsaţi să plece! Și da, știe să scrie corect, cu cratimă și alte invenții de care lumea contemporană pare că n-a auzit...

Şi aşa...

"Sunt sigur că destinul ei nu este dintre cele obișnuite. Chipul îi e vesel, dar a suferit îngrozitor, nu-i așa? Suferința i-o trădează ochii, aceste două oscioare, aceste două puncte de sub ochi, de unde încep obrajii. E o faţă mîndră, teribil de mîndră și nu știu: o fi bună la suflet sau nu? Ah, de-ar fi bună! Totul ar fi salvat!"