duminică, 10 ianuarie 2010

Dincolo de anotimp...

E ceva timp de când mă întreb prin ce minune ajung doi oameni, El și Ea, două existențe diferite, aparent fără niciun scop comun, să își contopească sufletele și viețile și toate sentimentele în cadrul Poveștii în doi...

Mă privesc pe mine însămi cu indulgență, asumându-mi riscul de a fi înțeleasă greșit. Probabil că doar cel care n-a simțit vreodată tresăririle propriei inimi, ca răspuns al îmbrățișării omului drag și-ar permite să ia în râs zâmbetul tâmp al unui îndrăgostit. Tineri sau bătrâni, pierduți în negura vremurilor, iubind, ating veşnicia...

Am fost omul cel mai netrebnic, acum sunt şi cel mai fericit. Dacă-aş fi ştiut că lucrurile nu sunt monocrome, aş fi avut încredere...Aş fi ştiut că, într-o zi, visul va prinde contur. Dacă-aş fi crezut, m-aş fi lăsat în voia întâmplării...Dacă-aş fi văzut dincolo de mine... mult zbucium aş fi scutit...

Îl văd cufundat în visare şi îmi fac loc în viaţa lui...Numerele prime s-au pierdut dincolo de mine, tine, sau anotimp...