Un zambet si-o intrebare...

Astazi schimb putin scenariul si scriu despre...oameni...
De fiecare data cand ma vede, fie ca sunt pe strada, fie in curtea Universitatii, baiatul de care vreau sa va povestesc vine la mine zambind, ma saluta si ma intreaba "Ce mai faci?" Desi banala, intrebarea asta are parca alta valenta in momentele respective...Pare sincer interesat cum imi mai merge...
Nici nu stiu de cu ce ocazie am inceput noi sa ne salutam...Cunosc prea putine in legatura cu viata lui...Dar e unul dintre acei oameni care iti insenineaza ziua...
Chiar astazi, venind inspre camin, ma gandeam ca pe ziua de azi n-am descoperit nicio mica licarire de Altfel...
Si fix cand mai aveam vreo 50 de metri pana sa ajung acasa, il vad...Mi-a iesit iar in cale zambindu-mi si m-a intrebat "Ce mai faci?"
Si m-am oprit din drum...

Cuvintele au devenit prea obisnuite, prea folosite, ca sa ne mai atinga vreo coarda a sufletului...Ascultati emotia din spatele lor...Sigur veti descoperi acolo un intreg Univers...

A new day in Paradise...

De cand sunt in Alba, am o mica obsesie...De fiecare data cand refac traseul camin - facultate/facultate - camin, incerc sa gasesc din priviri un loc unde sa ma vad traind peste ani...Pana acum, in zadar...
Pana astazi..."Te-as invita la o cafea, dar sunt lefter..." Da, cruda realitate(stiu si eu cum e)...Dar nu-i asta o problema..."Fac eu cinste!" Sa va mai zic ce a urmat? Omul asta, de care va spun eu acum, mi-a facut un mini-tur al orasului...Al orasului de care, de fapt, nu stiam mai nimic...Desi aproape de civilizatie, locul-minune e destul de izolat...Intins pe spate, in iarba, poti sta linistit, privind cerul...Si, ei bine, daca vrei mai mult, ai ce vedea...Zidurile Cetatii, desi batrane, inca mai pot oferi adapost...pentru tine, pentru gandurile tale...Tot "ghidul" (faptul ca am pus intre ghilimele nu este nicidecum peiorativ ) meu mi-a spus ca este singurul loc din Alba Iulia unde exista ecou...Si asa vorbindu-mi despre Ecou, am simtit ca parca imi povesteste despre o fiinta...E dramatic ca, desi mic Paradis, locul-minune are parca din ce in ce mai slabe zvacniri de viata...

Pe zi ce trece, descopar tot mai multe particele de Rai in preajma mea...

Ei bine,pot sa mai tai un punct de pe lista...Am gasit si Locul care sa ma faca sa revin...Iar si iar...Pana cand voi ramane...definitiv...


Multumesc celui care "daca se ia de Liga, se ia mine..." A fost o placere sa te cunosc...Astept urmatoarea alimentare de baterii...fara copaci, ziduri de escaladat si garduri care necesita cocotari...Accept chiar si civilizatia....

Din nou, am trait o zi formidabila...


"Zambeste, astazi este prima zi din tot restul vietii tale..." (Si fraza asta nu e departe de adevar...)

...ganduri pentru un apus de soare...

...clipele intra roata
unele in altele...
...locurile se schimba...
...oamenii se petrec
prin mine in viata lor...
apusuri rasar
si cu mine rasarituri apun...
...sunt oare mai mult
decat pamant infinit insufletit...?
...de ce sunt aici si nu
altundeva...?
...ma caut...ma pierd...
...ma gasesti...
...apar si dispar in viata
clipe si sentimente...
...se usuca toate...
...dar poate ramane ceva
fara nume...


Simt nevoia sa mentionez cateva aspecte legate de poezia de mai sus...Nu, nu e scrisa de mine...E mult de cand sta in plicul pe care stampila il deconspira aratand data de 14/05/04...E mult de-atunci...Multumesc, Claudiu...Inca le mai pastrez...pe toate...

Sentimente...Ganduri...Trairi...

Sentimente...Ganduri...Trairi...
Cam la cuvintele astea trei se rezuma ziua de astazi...De fapt, pot spune ca intreaga mea viata poate fi cuprinsa in ele...
Am trecut prin parc, obligata de imprejurari...Doamne, e ca o particica de Rai...Nu stiu cum il vedeti voi, ceilalti,dar eu il si simt...Miros de iarba cosita...Verdeata...Salcami infloriti...Suvite de apa care se tot alearga...Incep si trandafirii sa infloreasca...
De cate ori, straine, ai trecut pe langa ele fara sa le vezi?
De cate ori n-oi fi trecut si eu ,oarba si surda, prinsa in iuresul nebun al gandurilor...?
E frumos aici...E acasa...Acasa, adica locul in care ma tot intorc de vreo 7 luni incoace...Cateodata, mi se face dor...De ceva...Sau de Cineva...Tot mai des...
Tot astazi, un om drag mie imi spunea "Gata, te-ai facut oraseanca...Nu mai esti fata de la Banita..." Indraznesc s-o contrazic...Am ramas tot eu...Fata care merge desculta pe iarba, care tresare la mirosul de fan cosit, cea care sta noaptea pe balcon si priveste cerul...Aceeasi eu...Oricat as incerca, nu pot schimba ceea ce sunt...


Haideti la Alba...E frumos aici...

Istoria umanitatii (pe scurt)

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se pot prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele si din blana miros urat. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal,incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani...n.
Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia si-ar dori sa scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie ceva care sa-i pastreze anonimatul si absolut totul sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Concluzie: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.

Morala: Fara femei am fi trait si acum in copac.


P.S' : Multumesc, Marius, pentru materialul furnizat...
P.S.'': Nu sunt o feminista convinsa, dar mi-a placut abordarea...Acuma, sa seriosi, n-or plange femeile tot timpul, asa cum nici barbatii n-or fi autorii tuturor inventiilor...Si chiar de-ar fi inventat ei totul, povestioara asta tot ma face sa ma simt mandra, o data in plus, ca sunt femeie...

"Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt..."