tag:blogger.com,1999:blog-13414909859447324162024-03-19T11:25:18.778+02:00Povești despre lume și viață...Trăim într-o lume a oamenilor triști... Ei bine, în lumea asta, eu refuz să trăiesc așa... Ceea ce scriu nu sunt cuvinte... Sunt sentimente, gânduri, trăiri... O să vă mai
întâlniți cu aceste 3 cuvinte, dacă o să aveți răbdare să citiți...
Cred cu tărie că se poate și altfel... Contează doar să îți găsești Calea...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.comBlogger50125tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-69864232167140279882014-04-29T18:41:00.001+03:002014-04-29T18:41:11.770+03:00Dimineţi somnoroaseIubesc dimineţile cufundate-n gene adormite<br />
Şi zâmbete fugare de îndrăgostiţi.<br />
Iubesc dimineţile ce încă nu vor să se nască<br />
Şi răcoarea ce-mi freamătă pe buze.<br />
<br />
Îţi iubesc privirea somnoroasă<br />
Ce mă sărută leneş<br />
Doar pentru ca în următoarea clipă<br />
Să se lase iar dezmierdată de vise.<br />
<br />
Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-6565403814864083232014-01-31T09:49:00.001+02:002014-01-31T09:51:00.459+02:00Fereastra de vizavi<br />
<br />
A intrat fără să bată la uşă şi s-a instalat, bineînţeles, tot fără să întrebe. E posibil ca viforul de până acum să fi lăsat dâre adânci şi mult pustiu, altfel că a ştiut din start că locul era încă neocupat. Fără să se lase intimidat, s-a încumetat şi a început să şteargă praful şi să adune cioburile lăsate de cei de dinaintea sa, iar apoi mi-a luat grijuliu sufletul în palmele sale şi a început să-i oblojească rănile.<br />
<br />
Speriat de prea multă bunătate şi de gândul că oricum totu-i efemer, sufletul l-a luat de mână şi l-a plimbat prin cele mai ascunse încăperi ale sale, ferecate cu chei neştiute de nimeni. I-a arătat ungherele unde zăceau temerile lui cele mai mari şi coridoarele de-a lungul cărora s-a pierdut de atâtea ori până acum. În final, după ce până şi cel mai neînsemnat colţ de suflet a fost vizitat, şi-a făcut curaj şi, ştergându-şi cu un gest tremurând un început de lacrimă care se pregătea să se nască, i-a spus că poate alege să plece.<br />
<br />
Dar el s-a încăpăţânat să rămână. A continuat curăţenia, aerisind apoi toate cămăruţele şi aducându-i chiar câte o rază de soare în fiecare zi. Curând, sufletul s-a însănătoşit, şi-a reamintit cum să zâmbească, iar zâmbetele au făcut ca fereastra sa spre lume să se deschidă larg, în ciuda balamalelor vechi şi ruginite. Curios, el a început să privească afară, savurând gura de aer proaspăt pe care fereastra i-o oferea. A descoperit că totul era acum diferit faţă de cum îşi amintea el să fie: în locul pustiului de odinioară, în faţa lui se înfăţişa un lan de flori, vegheat de o altă fereastră deschisă, de unde îl privea zâmbind un alt suflet. Era cel care îi curăţase ruinele şi îi oblojise rănile. Îl aşteptase răbdător vreme de o eternitate, până ce timpul a devenit potrivit. Şi-atunci a ştiut că n-a fost o întâmplare. Atunci a ştiut că fereastra de vizavi era poarta spre o lume nouă, o lume la care până acum sufletul plin de cicatrici doar visase...<br />
Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-13598708329537978422013-12-01T14:51:00.002+02:002013-12-01T14:51:52.448+02:00Mici întâmplări banale Viaţa este o Fata Morgana. Exact când te crezi ajuns pe cele mai înalte culmi, te loveşte din plin, pentru simplul motiv că vrea să îţi servească o lecţie. Una serioasă, nu de orice fel. O lecţie ca o palmă zdravănă, care să te cutremure şi să te determine să îţi reconfigurezi traseul. Traseul de la care te-ai abătut. <br />
<br />
Atunci când eşti în vârf, crezi că nimic nu te poate doborî. Te-ameţeşti cu gândul pătimaş că eşti un zeu ce-şi duce traiul pe pământ. Şi-atunci cazi. Redevii tu. În secunda în care simţi întreg Universul prăbuşindu-ţi-se în cap, realizezi cât de mult te-ai schimbat. Cât de mult din tine ai lăsat să se piardă pe drum. Şi de-acum afli că nu a meritat să te vinzi. <br />
<br />
Resemnat, iei viaţa de la capăt, recunoscător pentru o altă nouă şansă. Te rearmezi cu principiile şi valorile la care ţineai cândva. Îţi aduci mai aproape oamenii dragi, ca pe o haină menită să te apere de frig şi de tot răul din lume. Şi te bucuri cu suflet de copil. Şi cu credinţă. Ai ajuns acolo unde trebuia... <br />
<br />
S-ar spune că lucrurile ieşite din tipare se întâmplă doar unora. De fapt, minunile îndelung-aşteptate ni se ivesc în cale zi de zi, deghizate în mici întâmplări banale... <br />
Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-6315477850554112942013-11-30T17:32:00.002+02:002013-11-30T17:41:54.650+02:00Gânduri de (aproape) decembrie, la Alba Iulia Şase. Au trecut şase ani de când am venit prima dată la Alba Iulia, cu visuri de om tânăr şi nelinişti nespuse nimănui. Şi am rămas. Am transformat oraşul în “acasă”, iar el, în semn de mulţumire, m-a primit cald, ca pe un vechi locuitor al său care, după îndelungi rătăciri, s-a reîntors acolo unde-i era locul. <br />
M-am îndrăgostit de Alba Iulia aproape la prima vedere. Oraşul m-a cucerit prin oamenii săi calzi şi frumoşi şi tot ei m-au determinat să rămân. În vara lui 2007, la Obelisc, învăluind în priviri zările, mi-am dat seama că mă aflu acolo unde trebuie. <br />
<br />
Alba Iulia este un antonim luminos al locului unde mi-am petrecut o parte din viaţă. Acum, când întâmplarea face să pot să îl revăd doar la sfârşit de săptămână, mi se pare cu atât mai frumos... Astăzi, trecând prin Cetate, m-a străbătut un sentiment de drag: drapelul arborat pe faţada Catedralei, pe-un fundal de cer senin. Şi i-am spus iar că-l iubesc! <br />
Vine 1 decembrie, Alba Iulia (re)devine destinaţie râvnită de tot poporul. E singura zi din an în care parcă mi-e groază să ies din casă. Mă simt de parcă mi-ar fi cotropită casa de străini şi de agitaţie. Ce noroc că Ziua Naţională durează doar o zi! <br />
<br />
Dac-ar fi să pot cere ceva oraşului, atunci mi-aş dori ca, pentru prima dată, să mă facă să îmi petrec Sărbătorile aici. Atunci ar însemna că da, sunt într-adevăr acasă! Până atunci, însă, îmi găsesc refugiul la <i>cealaltă casă</i>, cea a alor mei, unde pot să-mi odihnesc sufletul ori de câte ori simt că oraşul mă prea oboseşte. Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-92184851345786432442013-11-20T22:52:00.000+02:002013-11-20T22:52:20.946+02:00Urcuşuri şi coborâşuri.Am avut un an greu. Un an în care o schimbare a precedat o alta. Un an în care, deşi aveam cea mai mare nevoie de mine, am renunţat, de cele mai multe ori, să îmi stau alături. Am preferat să mă autosabotez, spunându-mi că nu sunt suficient de bună. Că, într-un fel, nu merit lucrurile frumoase care mi se întâmplă. Că oamenii care îmi sunt aproape rămân acolo doar pentru că simt că ar fi datoria lor morală să facă asta.<br />
Am fost sus şi am căzut până în adâncurile cele mai întunecate ale fiinţei mele. A început să îmi fie frică să mai rămân doar eu cu mine, în timp ce odinioară, savuram fiecare clipă petrecută în acest fel. Tânjesc după liniştea pierdută a gândurilor mele şi mi-e dor de bucuria de a trăi pe care obişnuiam să o am. <br />
Încerc să reclădesc cărămizile ciobite care au format în alte vremuri oaza mea de linişte. Va fi o călătorie anevoioasă, dar îmi promit să mă bucur de fiecare secundă pe care ea mi-o oferă!Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-11595291915618593832012-08-06T00:52:00.000+03:002012-08-06T00:52:00.092+03:00Nimeni, fără nume.<br />
Dacă alegerea făcută acum nu e alegerea corectă? <br />
Dacă nu mă pot întoarce, ca să schimb calea? <br />
Dacă mor puţin câte puţin în fiecare zi? <br />
Dacă aş putea vedea toate feţele cubului? <br />
Dacă ceea ce trăiesc acum nu ar fi trebuit să fie nicicând? <br />
Dacă răspunsul e “nu”, însă decizia e deja luată?<br />
Dacă “mâine” nu există, ci e doar un “ieri” trăit altfel? <br />
Dacă viata mea depinde de o fracţiune de secundă, de mii de ori într-o viaţă?<br />
Dacă înainte de “da” e cotitura la <i>stânga</i>? <br />
Dacă <i>dreapta</i> e doar un <i>azi</i> întârziat? <br />
Dacă nu e viaţa mea şi o trăiesc, visând, pe-a altcuiva? <br />
Dacă e un străin în oglindă? <br />
Dacă m-aş putea întoarce pe mii de căi, ar fi ceva schimbat? E, oare, finalitatea aceeaşi?<br />
Dacă m-am obişnuit atât de mult cu visul, încât nu pot trăi realitatea? <br />
Dacă zâmbetul meu de-acum a produs un cutremur într-un colţ de altă lume?<br />
Dacă sunt aceeaşi de-acum multe vieţi, însă doar am uitat cine sunt? <br />
Dacă te-am întâlnit şi ieri, şi azi şi nu mai stiu cine eşti?<br />
<br />
Dacă prezentul de-acum e trecut… trecutul altcuiva, care obişnuia să fie eu? Dacă în toată lumea asta totul a fost pus bucată cu bucată, pentru ca eu <i>să fiu</i>? <br />
Dacă nimicul nu e o întâmplare, dacă totul e un plan?<br />
Dacă nu există decizii? <br />
Dacă aş putea trăi fiecare versiune a scenariului, transpusă în realitate?<br />
Dacă fiecare lucru ar avea o semnificaţie diferită şi, în final, totul să fie acelaşi?<br />
Dacă aş şti dinainte cum se va sfârşi, aş mai alege la fel? <br />
Dacă trăiesc la infinit Decizia, înainte ca aceasta să fie luată?<br />
<br />
Şi dacă atunci când trebuie să se sfârşească e, de fapt, doar începutul a ceea ce ar fi trebuit să fie cu-adevărat?<br />
<br />
<i>“...when the only valuable move, it’s not to move.” (Mr. Nobody – <a href="http://www.youtube.com/watch?v=FZdQGx5jPlo">the movie</a>) <br />
</i>Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-40512780011058743122012-08-04T19:16:00.001+03:002012-08-04T19:16:40.643+03:00A fost.A trecut un an de când mi-am trăit visul frumos. Chiar şi-aşa, oamenii şi locurile îmi sunt vii în suflet şi-n gând. Vara mă cheamă încă să retrăiesc la infinit povestea ei, cu adieri gingaşe, murmur de valuri şi râsete de copii. Îmi pierd logica şi îmi pictez în minte fiecare cuvânt spus sau surâs primit, tânjind după ce a fost, întâia şi ultima dată.
Acolo am fost eu cu adevărat, cu bucurie şi încredere. Mi-e atât de dor, că parcă începe să doară dulce-amar. Sunt însetată de rafalele de ploaie care vin şi răcoresc arsura. Sunt atât de multe lucruri de făcut şi parcă atât de puţin timp rămas. Vreau să închid ochii, să prind în suflet clipa şi s-o îmbrăţişez sufocant. Am atâtea întrebări cărora trebuie să le găsesc răspuns şi tot atâtea răspunsuri născute fără întrebări.
O voce şi mii de fiori. Un zâmbet şi o lume întreagă de bucurie. O singură imagine şi un scenariu, cu trecători şi o poveste.
A fost o vară ca oricare alta : cu scânteieri de stele şi viaţă curgând prin vine. A fost. Şi nu se mai întoarce.Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-50175915510950802462012-07-22T19:02:00.000+03:002012-07-22T19:02:10.199+03:00Întâmplarea timpului sau timpul întâmplăriiMă-ntreb dacă există înlăuntrul meu ceva unic şi straniu şi încă nedescoperit, ce îşi aşteaptă docil clipa de erupere. Mă-ntreb dacă există undeva-n lume oaza mea de linişte, cu flori de câmp şi picături de rouă. Mă-ntreb, de-asemeni, dacă va veni şi clipa sortită a fi regina a tot ce a fost şi a tot ce va urma… Visez o dragoste nebună, deplină şi făr’de ascunzişuri. Îmi simt tremurul din suflet şi mă-ntreb de nu cumva m-am născut prea târziu ori prea devreme pentru vremea mea. Văd oamenii trecând prin viaţa mea şi caut fărâma lăsată de ei. Ştim noi vreodată ce lăsăm în urmă: pârjol ori adiere? Când învăţăm, oare, să lăsăm ce a trecut să plece şi ce este, să trăim? Bâjbâind după locul meu, nu cumva pierd exact ce trebuia păstrat? Nu cumva mă irosesc căutând, în loc să fiu, aici şi acum? Când e prea devreme înainte de a fi prea târziu? Cum îşi găsesc secundele sortite mie drumul înspre mine? Cum se-ncolăcesc gândurile în jurul sufletului, fără să-l sufoce? Unde pleacă oamenii din viaţa mea atunci trebuie să plece? Cine construieşte podurile dintre suflete şi cine le dărâmă? Cine câştigă dacă eu pierd? În tumultul de întrebări, de răspunsuri bănuite şi mişcări febrile, rămân eu… aşteptând ca timpul să se întâmple…Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-41525725528082498702012-05-23T12:27:00.003+03:002012-05-23T12:27:58.126+03:00Clipe…* clipa în care te simți neputincios și plin de furie pentru că nimic nu e așa cum ar trebui să fie în viața ta;
* clipa în care realizezi că furia îți înlesnește drumul spre viața la care ai îndrăznit doar să visezi;
* clipa în care te simți demotivat, plafonat și dezamăgit;
* clipa în care realizezi că toate acestea sunt himere și tu îți cunoști deja rostul în lume și în propria-ți viață;
* clipa în care viața te ia la trântă și simți că universul ți se destramă;
* clipa în care lucrurile se așează și știi că durerea a fost doar o cură purificatoare înainte de zorii bucuriei;
* clipa în care te simți singur, istovit și cu sufletul împovărat de neliniști;
* clipa în care cerul se înseninează, apele se limpezesc și redevii tu...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-28145803393594178502012-04-26T00:57:00.000+03:002012-04-26T00:58:16.481+03:00Despre dorDorul n-are program de lucru. Nu ştie ce-nseamnă weekend. Sau zi. Sau noapte. Ştii că stă s-apară atunci când sufletul pare că vrea să ţi-o ia la galop, dar trupu-ţi stă nemişcat. Şi când apucă să ţi se cuibărească-n piept, nu îţi mai dă drumul. Aproape că te face să te zvârcoleşti, dar parcă doar durerea ascuţită îţi mai alină din neputinţă. Neputinţa de a fi într-un Acolo îndepărtat sau în braţele străinului ce-ţi stă pitit într-o urmă de amintire face dorul cu atât mai crunt. De-acum, oriunde-ai fi, orice-ai face, dorul te-nsoţeşte. Te face să tânjeşti, să vrei să îngropi visul şi să îţi vezi de soartă. Dar e acolo, ţi-a pătruns în vine şi urcă spre suflet. Eşti pierdut. Dorul te mistuie şi nu te poţi opune. E în firea lucrurilor să-l porţi cu tine. Lasă-l să te inunde cu amintirea crudă a zilelor calde, zâmbeşte şi continuă-ţi drumul. Nu e om care să n-aibă un gând ascuns, un dor împachetat în miresme de apus. De ce să nu-i faci loc în viaţa ta, când oricum tot ce-ar mai rămâne ar fi cenuşă şi viscol?
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh6gInWw1ZUYEyIzlfmHqhp28C5e70cSWYsSCXCtZnIqezdrwgmT6Mc5bu4IQlpQ29ETRaokDEw9LFhY3d7RWBkVoP63Stq-te223Esu1mfu5UfAtE4vOMfoUg1mSRrX1dZsMi2RvRB-C8/s1600/DSCN4346.JPG" imageanchor="1" style="margin-left:1em; margin-right:1em"><img border="0" height="240" width="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh6gInWw1ZUYEyIzlfmHqhp28C5e70cSWYsSCXCtZnIqezdrwgmT6Mc5bu4IQlpQ29ETRaokDEw9LFhY3d7RWBkVoP63Stq-te223Esu1mfu5UfAtE4vOMfoUg1mSRrX1dZsMi2RvRB-C8/s320/DSCN4346.JPG" /></a></div>Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-65870396356506402452011-01-31T14:01:00.007+02:002011-01-31T14:49:23.042+02:00Călătoria înspre mine însămiBâjbâind între "cine sunt?","ce vreau, de fapt?" şi "asta e viaţa mea, viaţa pe care mi-e dat să o trăiesc?", în plină sesiune şi cu ceva învălmăşeală în gândurile zilnice, am început să sap după...Ceva. Bineînţeles, nu vorba despre un Ceva comun. El are atribute clar-definite, doar că îi lipseşte numele.<br /><br />Am hotărât, de comun-acord cu mine însămi, că, de astăzi, mă iau la întrecere... tot cu mine însămi... Şi pentru ca totul să fie ca la carte, <span style="font-style:italic;">duelul </span>conţine mai multe module. Deocamdată, le-am gândit pe primele două (paradoxal, cel de-al doilea mi-a venit în minte înaintea primului), aşadar :<br /><br /><span style="font-weight:bold;">1. Sharing is caring</span> - în repetate rânduri, am descoperit în cărţi, la şcoală, pe internet, la tv/radio lucruri faine, care mi-au prins bine la un moment dat. De azi încolo, le dau mai departe, nu se ştie cui îi vor folosi.<br /><br />Pentru început, un filmuleţ care mi-a dat brânci pentru a începe odată călătoria înspre mine (preluat de <a href="http://www.musat.com.ro">aici</a>):<br /><br /><a href="http://www.youtube.com/watch?v=AjDU4A0HJ2c&feature=player_embedded">Filmuleţul</a> despre care pomeneam :)Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-79512418304979385782010-10-06T20:04:00.003+03:002010-10-06T20:34:17.855+03:00Opriţi pământul! Vreau să cobor!Ameţesc. Viteza asta a timpului mă omoară. Mă simt captivă în propria-mi viaţă. Prea multă alergătură, prea mult suflet risipit în zadar. Vreau să spun stop, vreau să mă opresc şi să trag aer în piept şi să o iau uşor... Nu înţeleg de unde atâta înghesuială în existenţa mea, parcă eu mă simt aceeaşi dintotdeauna. <br /><br />Simt că undeva, am pierdut ceva. Ceva esenţial, ceva care mă definea. Tare mi-e că am ajuns un robot, suferind de amnezie. Nu mai ştiu ce vreau şi încotro mă îndrept. Nu mai ştiu nimic. Îmi răsună în minte doar replica pe care proful meu de filosofie din liceu obişnuia să ne-o dea : "Opriţi pământul! Vreau să cobor!"...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-1811690308935439062010-05-12T22:55:00.003+03:002010-05-12T23:09:38.972+03:00Se poate şi altfel...În urmă cu vreo două-trei săptămâni, părăsită de orice dram de optimism, încercam să mă automotivez că da, se poate şi altfel, că poţi răzbi prin viaţă şi numai crezând cu tărie în visele proprii. Efortul meu de optimism forţat era serios umbrit de teama că toţi oamenii ăia faini pe care îi crezusem reali, ar putea fi doar închipuirea naivă a unei copile care se încăpăţânează să se mintă singură...<br /><br />Spre linistea mea sufletească, tot în răstimpul ăsta de crude îndoieli, mi-a fost dat să întâlnesc oameni deosebiţi şi să citesc gânduri cu ecou...<br /><br />Acum pot, cu mâna pe inimă, să spun : "România, încă mai cred în tine! Se poate şi altfel..."<br /><br />Şi acestea fiind zise, mi-am propus să redevin o fiinţă fericită :)Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-33581172006021186832010-04-19T22:51:00.000+03:002010-04-19T22:55:58.373+03:00Umbra copacului visător...Umbra copacului părea desprinsă din negurile veacurilor... Ramurile bătrâne, geloase parcă pe prospeţimea frunzelor ce priveau pentru prima dată în viaţă cerul, se unduiau deasupra lacului, vrând parcă să împărtăşească vântului arşiţa gandurilor. Trunchiul viguros, încătuşat de atâtea şi-atâtea şoapte de-ndrăgostiţi, tânjea după visul de mai, în care păsările străpungeau văzduhurile cu viersul lor suav.<br />Departe, în zări aparţinând altor lumi, creştea o mlădiţă din carnea copacului cuprins de nostalgie. Rădăcinile noduroase nu mai era demult un templu al cuvintelor nerostite şi dorul de vremurile de-altătad’ sfârteca vinele care călăuzeau seva adânc înlăuntrul sufletului de copac năpădit de chemări străbune. <br />Domol, măreţul străjer al lacului deveni un pui de sămânţă, cu bobi de rouă încununându-i tulpina fragedă. Simţea primăvara cu naivitatea unui biet fir de praf... Şi-acesta fu ultimul sentiment ce străbătu fiinţa bătrânului copac visător....Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-66565732489325374352010-04-16T20:54:00.003+03:002010-04-16T21:18:19.188+03:00Experienţe marcante...Astăzi se-mplineşte-o perioadă anume de când cineva cu soare-n priviri mi-a transformat viaţa în zâmbete...<br /><br />În timpul scurs de la ultimul potop de gânduri, am mai pus un an în raniţă, am mai învăţat câte ceva, am mai visat oţâră...<br /><br />Ultimele zile au fost o revelaţie pentru zăpăcita-mi existenţă si un posibil punct de plecare pentru ce aş putea deveni... <br /><br />Una dintre cele mai marcante experienţe pe care am trăit-o vreodată a fost aceea de a preda :) Dincolo de emoţii şi de soarta potrivnică, am reuşit să nu-i traumatizez prea tare pe copiluţi. Unii mi-au spus că sunt chiar o profă super!<br /><br />Ce am învăţat? Faptul că privirea plictisită a unui copil mă poate dărâma chiar mai tare decât oboseala şi că, totuşi, nu e chiar atât de greu să ceri mai mult...În primul rând, de la propria persoană!Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-17655198142314394552010-03-14T12:54:00.004+02:002010-03-14T13:16:00.823+02:00Pante abrupte şi culmi domoale...Am descoperit că, uneori, oricât de mic ar fi omul, <span style="font-style:italic;">temerea</span> e infinit mai mare, că oricât de impunătoare e statura, visele se zdrobesc la fel de uşor, fie ele mari ori mici.<br />Astăzi scriu despre oameni şi despre minunea care licăreşte în adâncul fiecăruia... Despre nevoia mea şi-a ta de a fi mângâiaţi şi iubiţi. Despre zâmbetele care luminează vieţi şi despre gesturile mici şi memorabile. Astăzi scriu despre toţi cei care, într-un fel sau altul, mi-au <span style="font-style:italic;">amprentat</span> existenţa...<br /><br />Nu am ajuns să cred în coincidenţe nici acum şi ceva mă face să cred că toţi acei "ei şi ele" dragi au avut rolul de-a mă construi, cărămidă cu cărămidă, până am ajuns cea de astăzi.<br /><br />Copil naiv de felu-mi, mi-a trebuit mult până să-mi dau seama că, uneori, între ceea ce dai şi ceea ce primeşti nu poţi pune un egal, dar şi că uitarea poate înghiţi oameni, vise şi răni, lăsând în urmă cicatricea...<br /><br />Viaţa mea e plină de pante abrupte şi de culmi domoale, dar, oricum ar fi, am norocul de a avea pe cineva care mă ţine strâns de mână şi-mi spune "hai, încă un pas, sunt lângă tine!"... Şi pentru asta sunt recunoscătoare...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-34464440039105009582010-02-06T17:49:00.002+02:002010-02-06T18:03:33.440+02:00Şi nu mi-a fost destul...Nu credeam s-ajung... să mă simt prizonieră în oraşul mare, dar infinit mai mic decât visele mele... Multă vreme, am avut complexul "copilului de la ţară" şi-acuma tânjesc după alte valenţe pe care timpul mi le-a împărtăşit...<br /><br />Mi-e dor... de mirosul de fân, în toiul iernii, de urmele mari ale unei sănii trase de un cal negru şi de mirosul pur al rufelor uscate în aerul rece, de munte...<br /><br />Mi-e dor... de zilele în care iarna încă n-a plecat şi primăvara încă n-a venit, cu adiere uşoară de vânt şi miros de copilărie...<br /><br />Mi-e dor... de cântec de izvor, foşnet de pădure şi ţârâit de greieri...<br /><br />Mi-e dor... de miresmă de foc de brad şi căldură de teracotă, destulă cât să-ncălzescă piepul încătuşat de frig şi nelinişti...<br /><br />Şi toate astea le-am avut, cândva... Şi nu mi-a fost destul..Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-58136776277266189122010-02-04T21:58:00.003+02:002010-02-04T22:44:24.266+02:00Revoltă şi creativitate...Ieri eram depresivă, obosită şi revoltată...Astazi, sunt doar revoltată. Ieri, eram terifiată de gândul că aş putea ajunge un biet funcţionăraş plictisit de locul de muncă, de oameni... de tot, îngropat sub un maldăr de hârtii care umplu nişte rafturi ce stau să se prăvălească. Astăzi, îmi dau seama că pot să evit asta. Dar, pentru a realiza acest măreţ lucru, trebuie să învăţ ce înseamnă consecvenţa şi management-ul timpului.<br /><br />Îmi place să cred că sunt un om creativ. Trebuie să creez, altfel, mă ofilesc. <br /><br />Pe tot parcursul liceului, am fost obişuită să îmi pun creativitatea la lucru. Fie că era vorba de eseuri la istorie (despre lupta aprigă dintre catolici şi ortodocşi ori despre cum a descoperit Cristofor Columb America), fie că scriam compuneri la franceză de "30 de rânduri, coală ministerială" (în care, indiferent de temă, ajungeam să vorbesc despre dragoste) sau engleză (despre cum aş fi fost eu o rebelă de-aş fi trăit în vremea curtezanelor), îmi plăcea la nebunie să-mi pun neuronii în mişcare. Acum, după aproape 3 ani de facultate, îmi dau seama că perioada aceasta din urmă mi-a ucis orice spirit creator.<br /><br />Spuneam, în introducere, că astăzi sunt doar revoltată. Mă doare să văd că încă mai primesc, în cadrul examenelor, subiecte care necesită reproducere papagalicească (aproape un pleonasm, însă depinde foarte mult de specia de papagal)! Am urât dintotdeauna învăţatul mecanic şi ajung acuma, după 75% din viaţă petrecută pe băncile şcolilor, să văd că metoda asta de evaluare are mare succes, atât la profi, cât şi în cazul studenţilor care speră că s-o face nenea de la catedră că nu vede când se scot sursele de inspiraţie interzise. <br /><br />Dincolo de asta, sunt convinsă că Domnul "Doar o vorbă să-ţi mai spun" se răsuceşte în mormânt cu 800 de rotaţii/minut când vede halul în care limba română este terfelită. Mi-ar fi jenă, ca profesor, să mă îndur să-i dau plodului medii de trecere în clasa a V-a, când el habar n-are să lege o frază coerent, darămite să îl las să trecă de liceu şi bacalaureat şi să ajungă student cu mari pretenţii de intelectual.<br /><br />Sper ca până la vară, când mi-oi da licenţa, să-mi vină vreo idee briliantă despre cum ar arăta locul meu de muncă cel-de-vis şi să-mi şi găsesc unul aşişderea, că de nu, scumpa mea creativitate se va duce-n lumea celor drepţi şi eu voi ajunge o acritură de babă, care, la pensie, o să urle la ţâncii care bat mingea în faţa ferestrei ei!<br /><br /><br />P.S. Da, ştiu, dramatică schimbarea de stil! Promit să revin cu o atitudine ceva mai pacifistă...după ce îmi trece revolta...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-21227525208388516122010-01-22T11:54:00.006+02:002010-01-22T12:50:20.916+02:00Fata cu ochii gri...<a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjvrXNRom8S72rNwdLBdJvHKXkLGQ0W_hqiYziqRsxYhJZmsw0j0ElVFc6B3UlhDYVuKcRY6aBRwf9Cn4dmIP3S7KtotBwlaLKLpPszfuyrQZ-AgXQx2SdkJ0idNpLvXhhUjGlUgSYwBjI/s1600-h/Copy+of+DSC00030.jpg"><img style="display:block; margin:0px auto 10px; text-align:center;cursor:pointer; cursor:hand;width: 149px; height: 200px;" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjvrXNRom8S72rNwdLBdJvHKXkLGQ0W_hqiYziqRsxYhJZmsw0j0ElVFc6B3UlhDYVuKcRY6aBRwf9Cn4dmIP3S7KtotBwlaLKLpPszfuyrQZ-AgXQx2SdkJ0idNpLvXhhUjGlUgSYwBjI/s200/Copy+of+DSC00030.jpg" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5429512456657390018" /></a><br /><br />Mi-e dragă...Tare dragă...E frumoasă, cu o strălucire de copilă zgâtie în priviri şi cu o minte ascuţită care mă şochează şi pe mine câteodată. Umorul ei, fără a fi tăios, poate dezarma o hoardă întreagă de adolescenţi aflaţi la vârsta acneei, care încearcă să descopere ce se ascunde dincolo de cămaşa care se mulează perfect pe talie...<br /><br />O ştiu de când s-a născut, din vremea în care, copil la rându-mi, îi construiam castel din perne, cu străjeri-păpuşi şi îi ascultam gângurerile.<br /><br />A crescut şi tare mi-e că ştie mult mai bine decât mine ce vrea să fie, chit că ne despart câteva mii de zile. Are un zâmbet şăgalnic şi o gropiţă care o face cu atât mai frumoasă...<br /><br />Ştie, fără îndoială, mult mai multe decât cele de care avem eu habar la vârsta ei. Îmi place s-o văd cum se stresează pentru orice nimic şi cum, la un moment dat, se satură şi renunţă. Mă amuză felul în care ea şi prietenă-sa cea mai bună se alintă şi se ciondănesc, ca apoi să o ia de la capăt cu "treburile lor serioase".<br /><br />O ascult cu plăcere cum îmi povesteşte despre încă vreo bătălie câştigată cu chimia, fizica ori geografia şi o dezmierd spunându-i că e singura blondă deşteaptă pe care o cunosc (din mamă şatenă, cu ochii verzi şi tată brunet, cu ochi căprui, am rezultat noi : eu, brunetă cu ochii lu' tati şi ea, blondă cu ochii...albaştri!). Îmi place s-o sâcâi, însă, strigând-o "fata cu ochii gri", dar ştiu că mă iubeşte şi nu se supără dintr-atâta...<br /><br /><br /><a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjvCDW9DPbXA6m2AO6-_8dFssFP-Ui6UnQ15lI2nzYRhhL_V0WETNLK_LIkihkpkD6OzyW1OX9tHEzkccz9wZEvn-V2TylFqNMPA6z5K1dvyahBU5PtDGw0HRQZoTkY8GsAPf2wfFIu_S8/s1600-h/Copy+of+SP_A2794.jpg"><img style="display:block; margin:0px auto 10px; text-align:center;cursor:pointer; cursor:hand;width: 200px; height: 117px;" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjvCDW9DPbXA6m2AO6-_8dFssFP-Ui6UnQ15lI2nzYRhhL_V0WETNLK_LIkihkpkD6OzyW1OX9tHEzkccz9wZEvn-V2TylFqNMPA6z5K1dvyahBU5PtDGw0HRQZoTkY8GsAPf2wfFIu_S8/s200/Copy+of+SP_A2794.jpg" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5429513189303417842" /></a><br /><br />Mi-e cu atât mai dragă, cu cât nu-mi reproşează niciodată că, în fiecare an, de ziua ei îi cumpăr câte o pereche cercei, şi se bucură sincer şi copilăresc cu câte-un "waaa, ce-mi plaaac!"<br /><br />Am ajuns la concluzia că tot materialul genetic bun al lu' mami şi al lu' tati s-a păstrat pentru ea, altfel nu-mi explic cum de-i merge mintea cu aşa viteză şi de unde scoate replicile alea inteligente când mai trimite câte-un pretendent la plimbare...<br /><br />Aşa cum spuneam, sister, eşti singura blondă deşteaptă pe care o ştiu (fără supărare pentru celelalte blonde - o singură soră am), să-mi trăieşti!Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-81059496852820229012010-01-19T20:45:00.006+02:002010-01-20T00:39:29.483+02:00Întrebări deștepte și analiză de sine...O fac pe vitejii, de cele mai multe ori...Intrigă, privind printre gene cu un subînţeles rafinat. Ademenesc, pentru ca mai apoi să aibă motiv să părăsească. Zâmbesc, pentru a-şi ascunde sufletul împietrit. <br /><br />Ei sunt <span style="font-style:italic;">bărbaţii</span>... De ieri, de azi...Din fericire, am trecut peste stadiul în care mă îndrăgosteam... sufeream...şi apoi o luam de la capăt...pentru că îmi plăcea, probabil, senzaţia de durere.<br /><br />Tot din fericire, există şi altfel de bărbaţi... De când mă ştiu, am avut un soi de relaţie aparte cu ei. Asta când n-am avut neşansa de a combina "vai, cât de buni prieteni suntem noi" cu "mmm...ştii, ai început să îmi placi....". <br /><br />Am, în categoria "de suflet", melodii, filme, locuri...Dar, mai presus de toate, există oamenii mei dragi...<br /><br />Îl cunosc de... hăăăt...mult timp. Era prima sesiune din viaţa de student şi l-am bătut măr la badmington. A rămas cu remiză, apoi am făcut echipă, la alergat...Au trecut doi ani de-atunci... Încă mai povestim. Virtual. Nu ne-am văzut de mai mult de 10 ori în tot răstimpul ăsta. Dar mi-e drag...E genul de om inteligent, care preschimbă cuvintele în stări sufleteşti. Ştie ce vreau să spun chiar şi când vorbesc codificat. Şi asta e ceva... Chiar dacă încă mai susţine că nu înţelege defel creaturile astea numite femei. <br /><br />E un tip tare serios. Rareori râde la glumele mele internautice. Are cele mai bune gusturi în materie muzicală (melodii de care n-a auzit nimeni și de care mă îndrăgostesc instantaneu), știe ca nimeni altul să pună întrebări deștepte, cu răspunsuri care necesită analiză de sine...<br /><br />E printre puţinii care sesizeză când ceva se schimbă în interiorul meu. Se află printre şi mai puţinii care îmi spun ce cred... La un moment dat, mi-a scris <br />câteva cuvinte care mi s-au pitit în suflet. E un om fain, dacă-l întâlniţi, nu-l mai lăsaţi să plece! Și da, știe să scrie corect, cu cratimă și alte invenții de care lumea contemporană pare că n-a auzit...<br /><br />Şi aşa...<br /><span style="font-style:italic;"><br />"Sunt sigur că destinul ei nu este dintre cele obișnuite. Chipul îi e vesel, dar a suferit îngrozitor, nu-i așa? Suferința i-o trădează ochii, aceste două oscioare, aceste două puncte de sub ochi, de unde încep obrajii. E o faţă mîndră, teribil de mîndră și nu știu: o fi bună la suflet sau nu? Ah, de-ar fi bună! Totul ar fi salvat!"</span>Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-50216866932380045562010-01-10T22:00:00.006+02:002010-01-17T23:01:07.445+02:00Dincolo de anotimp...E ceva timp de când mă întreb prin ce minune ajung doi oameni, El și Ea, două existențe diferite, aparent fără niciun scop comun, să își contopească sufletele și viețile și toate sentimentele în cadrul <span style="font-style:italic;">Poveștii</span> în doi...<br /><br />Mă privesc pe mine însămi cu indulgență, asumându-mi riscul de a fi înțeleasă greșit. Probabil că doar cel care n-a simțit vreodată tresăririle propriei inimi, ca răspuns al îmbrățișării omului drag și-ar permite să ia în râs zâmbetul tâmp al unui îndrăgostit. Tineri sau bătrâni, pierduți în negura vremurilor, iubind, ating veşnicia...<br /><br />Am fost omul cel mai netrebnic, acum sunt şi cel mai fericit. Dacă-aş fi ştiut că lucrurile nu sunt monocrome, aş fi avut încredere...Aş fi ştiut că, într-o zi, visul va prinde contur. Dacă-aş fi crezut, m-aş fi lăsat în voia întâmplării...Dacă-aş fi văzut dincolo de mine... mult zbucium aş fi scutit...<br /><br />Îl văd cufundat în visare şi îmi fac loc în viaţa lui...Numerele prime s-au pierdut dincolo de mine, tine, sau anotimp...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-36643039599503032322009-12-11T02:11:00.005+02:002010-01-22T13:34:07.432+02:00Ceasul iubirii...Noaptea are un parfum doar al ei, pe care l-am descoperit atunci când nici nu ştiam că ea există...Aud vocea caldă a lui <a href="http://www.trilulilu.ro/ionutzndr/3f9bc34cc61d98">Victor Socaciu</a> şi mă uit cu drag la cartea pe care tocmai am terminat-o de citit...Aşa au reuşit cuvintele ei simple să îmi încălzească sufletul aflat în căutarea echilibrului dintre vara din el şi iarna de afară...Ecoul fiecărei şoapte din ea stârneşte, încă, unduiri de sentimente în mine, fără să fie ruşinat că dă buzna peste propriile-mi ecouri.<br /> Tineri sau bătrâni, frumoşi sau şterşi, cu zâmbetul pe buze sau cu sufletul sfâşiat de viforul singurătăţii, având în gând poveşti cu "ar fi putut fi odată" sau proiecţii de "va fi cândva", cu toţii ne permitem să visăm la focul care mistuie raţiunea şi măreşte numărul de bătăi ale inimii...<br /> Dacă n-aş trăi-o, aş spune că dragostea totală, fără început şi fără sfârşit, există doar în cărţi frumoase şi filme ale existenţelor muribunde...<br /><br /> Îmi permit să las aici câteva şoapte care stârnesc ecouri :<br /><br /><span style="font-style:italic;"><br /> "Dorul are nişte corzi ca de violoncel, îţi spune pe tonurile cele mai grave şi mai tandre cât de mult iubeşti. Câteodată, corzile se rup, una câte una. Nu încerca să le înnozi, va suna atât de fals...<br /> Trăieşte-ţi dorul şi nu încerca să-l închizi în casă când pleci.Ia-l cu tine peste tot, îţi va lumina zâmbetul.<br /> Nu încerca să-ţi povesteşti dorul. Spune-i doar omului de care ţi-e dor, în toate felurile. Orice altă persoană nu va rezona cu dorul tău."</span> (Mihaela Rădulescu, <span style="font-style:italic;">"Nişte răspunsuri"</span>)Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-13881888261723626592009-12-10T02:33:00.004+02:002009-12-11T03:26:14.977+02:00Noian de bătăi de... sufletÎmi place să ascult liniştea nopţii...Mai mult decât atât, îmi place să mă ascult pe mine, integrată în tumultul de gânduri ce-mi cerşesc picături de suflet...<br /><br />Mi-e drag de atât de multe zvâcniri de viaţă, că uneori mi-e teamă ca nu cumva să le strivesc în suflet de prea multă dragoste...Mi-am dat seama că soarele are aceeasi temperatură ca şi corzile cele mai ascunse ale inimii.<br /><br />Iubesc zâmbetele care ascund în ele o lume întreagă şi privirile care vorbesc fără cuvinte.<br /><br /><br />Cred, simt şi trăiesc...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-87857172202242474182009-12-01T10:34:00.005+02:002010-01-22T13:38:20.416+02:00Nu pot nega ceea ce sunt...Obişnuiam să spun că viaţa mea de dinainte de a veni la Alba Iulia a lăsat loc celei pe care o trăiesc de doi ani încoace. În urmă cu câteva luni, mi-am dat seama, însă, că "vieţile" mele se mai şi contopesc uneori...<br /><br />Înainte de a intra în detalii, trebuie să menţionez că m-am ferit să scriu aici despre ceea ce fac eu în timpul liber...Adică despre Liga Studenţilor din Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, mai pe scurt, LSUA. Motivul e simplu : simţeam că Liga (aşa cum e ea numită de generaţii întregi) îmi ocupă atâta amar de vreme, încât aveam o nevoie acută de a avea un loc numai al meu...Un loc în care omul din mine să spună ce simte, dicolo de toate...<br /><br />Ei bine, în momentul în care Liga a ajuns de 1 mai la mine acasă, la Băniţa, şi am văzut pe faţa fiecăruia dintre cei 20 de poznaşi pofta cu care priveau cozonacii cu măr făcuţi de mami, mi-am dat seama că e vorba de una şi aceeaşi viaţă...<br /><br />Acelaşi sentiment l-am avut şi weekendul trecut...Aceeaşi echipă, alţi oameni dragi şi, mai presus de toate, Omul cel mai drag...<br /><br /><br />Acum, la 20 de ani de viaţă, îmi dau seama, mai mult ca oricând, că sunt suma atâtor multitudini de lucruri frumoase, care mi-au amprentat existenţa, că nu pot decât să consider că trăiesc într-o zodie a norocului (nu degeaba m-am născut într-o zi primăvăratică de duminică)...Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-1341490985944732416.post-25247517387863088712009-10-20T21:52:00.005+03:002009-10-20T22:39:02.898+03:00Eu, între plusuri și minusuri...Astăzi, am aflat lucruri noi despre mine :)<br /><br /> Știam că sunt <span style="font-style:italic;">sociabilă</span> și <span style="font-style:italic;">ambițioasă</span>, însă colegele mele consideră că mai sunt și comunicativă, independentă, descurcăreață (iuhuuuu, a observat cineva asta), darnică, inteligentă, deșteaptă și încă o dată independentă, sociabilă, extrem de bunăvoitoare, lider convins, că am un interes crescut pentru bunăstarea celorlalți (doar sunt viitor asistent social, nu?).<br /><br /> Pe de altă parte, eram conștientă că sunt impulsivă și dezordonată, dar colegele mele cred că, pe deasupra, mai sunt și nepunctuală, încăpățânată, "mă prea obosesc", am "relații la un nivel superficial" (aici chiar trebuie să lucrez), din nou nepunctuală, "prea stresată câteodată", nepunctuală (again), ascultătoare (aici chiar nu înțeleg cum stau lucrurile), iar una dintre fete mi-a spus că "nu știe cât de bine mă adaptez sau cât de mult pot lucra într-un mediu ostil" (știa ea ce știa)...<br /><br /><br />Mulțumesc pentru feedback, voi încerca să "repar" apectele care scârțâie :)Adelahttp://www.blogger.com/profile/11779849486546822647noreply@blogger.com2